Sunt o norocoasa

Sunt foarte norocoasa. Asta e clar. Primesc semne in fiecare zi. Trecand peste faptul ca am primit intership-ul mult visat, ca se tot amana proiectele pe care nu am timp sa le termin si ca, in general, primesc cam tot ce imi doresc fara sa cer, ieri mi s-a dovedit inca o data ca pe cat de blonda sunt, pe atat sunt de norocoasa.

Faptul ca sunt imprastiata nu mai e un secret pentru nimeni, desi incerc din rasputeri sa ascund asta si fac liste peste liste pentru a ma organiza. Ieri insa, am hotarat sa profit de vremea frumoasa si mi-am scos prietena la o plimbare cu bicicleta prin Hersastrau. Ea sta la Aviatorilor(vis-a-vis de televiziune), eu stau la parcul Carol, distanta e mare asa ca am bagat furia albastra(a mea bicicleta) in portbagajul celeilalte furii albastre (a mea masina) si am plecat spre casa prietenei. Parchez in fata blocului, scot furia albstra din portbagaj, inchid portbagaul si las cheile acolo...pe portbagaj adica. Si plec. Masina era bineinteles deschisa, dar nu mai conta din moment ce cheile erau acolo. Nu stiu daca mai are rost sa mentionez ca actele de la masina le tin in parasolar, un obicei tare prost de care trebuie sa ma dezvat. Dupa 2 ore de pedalat prin parc ma intorc la masina. Pe drum incep sa caut cheile, nu le gasesc, ma panichez...bag viteza si cand ajung langa masina observ cheile acolo unde le lasasem, pe portbagaj.

Ori sunt eu incredibil de norocoasa, ori in zonele cu staif ale capitalei nu se fura, cert e ca nu trebuie sa imi mai cada pe mana lucruri d-astea pretioase, gen masini, nu stiu sa le port de grija.

In timp ce scriu asta mi-am amintit ca acum vreo 3-4 ani am fost la Berlin si mi-am uitat intr-un magazin geanta cu pasapoartele(al meu si a lui) si banii si cheile de la casa unde stateam acolo. Cand am realizat(el, nu eu) ca lipseste geanta am alergat spre magazin...si ce sa vezi? ma astepta acolo pe raft unde o lasasem.

Si acum imi tot vin in minte diverse povestioare in care imi iese in evidenta culoarea naturala a parului pe care incerc de vreo 6 ani sa o ascund...am realizat ca nu mai are niciun rost...asa ca revin la natural...data viitoarea macar voi avea o scuza.

Cat despre norocul asta al meu, mi-as dori sa nu mai profit asa de el...o sa se termine intr-o zi.

cocked, locked and ready to rock!

Cand am aflat ca vin Aerosmith sa cante in minunata noastra tara era sa fac accident. Eram in masina, pe Magheru, si am vazut afisul pe un stalp...si am trecut pe rosu...si era sa intru in masina din fata. Dar nu ar fi contat. Fericirea era atat de mare incat nu mai conta nimic.

Zilele astea mi-am revenit din soc(a durat ceva) si m-am gandit de ce imi plac asa mult...pentru ca intre mine si muzica lor e o legatura personala, mai intensa decat simplul fapt ca au piese geniale care pot sa aduca zambetul si pe buzele celui mai trist om sau pentru ca e o muzica atat de usoara incat nu se poate sa nu te prinda. In urma analizei mi-am amintit asta:

- cand am facut 18 ani imi doream masina. mi-am luat permisul pentru ca vroiam sa ascult "Crazy" in timp ce mergeam la drum lung...asta s-a intamplat...nu asa cum planuisem, dar eram pe autostrada in drum spre mare, Ioana era acolo, "Crazy" se auzea in boxe...Ioana a stricat distractia cu durerea ei de cap, dar asta e alta poveste

- inca nu am gasit persoana care sa merite "I don't wanna miss a thing"...e melodia mea pentru mine...

- o surpriza frumoasa cu urechi de iepuras pe melodia "Pink"

- casete furate de la fratele meu pe la 7-8 ani si derulat la nesfarsit "Jaded"...ma chinuiam groaznic sa pronunt, dar suna atat de bine

- mini-concerte date in fata oglinzii cu deodorantul pe post de microfon, si ma strambam groaznic la notele inalte(ca asa faceam si el)

Concluzia e ca pe 18 iunie voi fi acolo, si daca nu lesin sau mor in timpul concertului o sa scriu si despre.

Binele o duce rau in Romania!

As avea multe de spus, dar de fiecare data cand vad spotul imi pierd cuvintele...sunt totusi oameni care fac diferenta, care vor sa schimbe ceva, care an de an ajuta Binele sa creasca...incet si sigur. Pe 26 mai ii gasiti la Ateneul Roman, la festivitatea de acordare a premiilor Galei Societatii Civile.

Ioana

Ea e Ioana. Ioana e prietena mea. Ioana e puternica. Mai puternica decat mine. Ioana nu plange, nu e sentimentalista. Ioana a fost langa mine cand am plans. Mi-a intins o sticla de vin si a zis ca o sa treaca. Si a trecut. Ioana asculta muzica. Multa muzica. Felurita si de calitate. Ioana imi face cd-uri pentru masina. Eu nu am facut niciodata. Ioana stie. Ioana se imbraca frumos. Ii place moda. Ioana scria o carte despre viata designerilor. Oare ce s-a intamplat cu cartea aia? Ioana se distreaza. Traieste fiecare clipa. Ioana bea Salitos, nu ii place cidrul. Ioana pune sarea langa cartofi si mereu da pe ea cand mananca. Ioana se spala pe par cu 2 ora inainte sa iasa din casa. Nu pentru ca vrea, pentru ca are o mama grijulie. Ioana are cea mai amuzanta bunica. Bunica ei ma intreaba mereu daca Ioana fumeaza. Ioana joaca fusball. Joaca bine. Ioana nu raspunde la telefon, dar e mereu acolo cand ai nevoie. Ioana era sa nu intre in bac. Ioana a terminat cel mai bun liceu. Cu greu. Ioana nu merge la teatru. Nu e cool. Ioana a lucrat in Vama. 2 zile. Ioana intarzie. Mereu. Ioana iubeste. Ioana are o relatie frumoasa. Ioana nu se cearta. Ioana cumpara prea multe reviste. Ioana e dezordonata. Ioana citeste. Ioana imi recomanda carti bune. Ioana fumeaza mult. Ioana a facut bungee-jumping. Nu i-a fost frica. Ioana e departe. Si mi-e dor...

Avem locurile noastre. Avem amintirile noastre. Avem cafeaua de pe scarile Muzeului de Istorie si diminetile de sambata. Avem Gio si cea mai buna salata fara castraveti. Avem Hard Rock Cafe si ospatari draguti. Avem Rooms si sticle de vin. Avem Green Hours si dimineti fara scoala. Avem Expiratul si fugitul de acasa. Avem Petrom-ul de pe splai si jeleurile. Avem nopti nedormite si relatii pierdute. Avem 10 ani de prietenie. Avem 31 august 2004. Avem 2106 km intre noi.

O iubesc pe Ioana. Ioana stie. Noi nu ne spunem asta. Noi stim.

walk of shame

...cel mai umilitor drum e ala pe care il faci in dimineata/dupa-amiaza de dupa o noapte inmuiata in prea mult alcool, in speranta ca iti vei recupera masina, fara prea mari cautari.
E cel mai lung drum cu metroul/RATB-ul, picioarele sunt grele si abia tarasc corpul dupa ele, capul abia se mai tine pe umeri; o imagine de ansamblu mult mai putin draguta decat cea din seara de dinainte. Si stiai ca asta se va intampla, cunosti bine diminetile de dupa, dar n-ai putut sa te abtii, ca te simteai bine si era o atmosfera frumoasa...ah, ce nu-mi place mie sa ma ghidez dupa sentimentele de moment...Aveam chiar si un plan: vin cu masina, beau putin, stau putin, plec. Planul a esuat.

note to self: limita e 2.

Traim in www

Azi si maine, la Facultatea de Drept are loc PR AdFair, un targ de joburi si intershipuri pentru studenti, unde agentii de PR si publicitate isi prezinta activitatea, au loc conferinte si workshop-uri. Pe my lovely people ii gasiti la standul 9, alaturi de proiectele lor: AdPrint, Internetics si Gala Societatii Civile. Exista intership, exista voluntariat, exista joc...va asteptam.

Scopul acestui post este, de fapt, altul. Vreau sa povestesc despre o conferinta la care am participat. O conferinta despre social networking, si cat de importanta este prezenta in mediul online pentru un comunicator. Pana aici toate bune si frumoase, invatam lucruri noi.
Problema a fost, de fapt, speech-ul lui Bobby Voicu care m-a lovit de nu am stiut ce s-a intamplat cu mine. Ma regaseam in toate cuvintele lui, in toate exemplele de asa nu. Si nu, nu am poze cu mine in costum de baie la avatar, dar cuvintele lui m-au facut sa ma analizez si sa descopar urmatoarele:
- nu stiu sa imi argumentez parerile...din lene, din egoism, daca eu zic ca un lucru nu e bun, nu mai conteaza si de ce
- am frica de ridicol. asta e motivul pentru care am tinut ascuns blogul destul de mult timp, de frica acelor comentatori anonimi(aveam o parere prea buna despre mine, oricum nu ma citeste nimeni)
- vreau prea multe de la mine, si imi pierd naturaletea. in multele incercari anterioare de a tine un blog, am incercat subiecte de tot felul, unele mai "culturale" decat celelalte, si ma pierdeam in cuvinte si nu ma mai intelegeam nici eu...
- scuza "nu am timp" nu o mai cred nici eu. scriu destul de rar, pentru ca imi fac 10 formulari in cap si ma gandesc 3 zile ca intr-un final sa scriu tot ce imi trece prin cap, dar scuza mea ca nu am timp sa ma ocup

In urma celor sesizate, voi face urmatoarele schimbari:
- trebuie sa gasesc argumente la toate lucrurile pe care nu le suport, e o lista lunga, o sa o gandesc si revin cu ea
- trebuie sa gasesc argumente pentru toate lucrurile care imi plac, dar nu inteleg exact de ce, aici e o lista mai scurta, dar in principiu trebuie sa trec peste expresia la care tin atat de mult "nu ma intreba de ce, pur si simplu"
- promit ca imi voi face timp sa scriu mai des, nu e ca si cum as duce lipsa de subiecte
- si promit sa nu ma mai hazardez de lipsa de experienta/profesionalism, nimeni nu s-a nascut invatat si eu abia acum am inceput sa cresc
asa ca lasam complexele la o parte si ne concentram pe ce ne intereseaza... pe noi.

Concluzia zilei de azi a fost ca traim in lumea online-ului si trebuie sa facem parte din ea...o concluzie dureroasa pentru mine, care sunt destul de paralele cu noile tehnologii(chiar si cu alea vechi), dar in fiecare zi invatam si ne adaptam.

...si daca iti aduc o ciocolata, scrii si despre gargarita pe blog?

Despre gargarite...

Vreau sa raspund la o intrebare pe care am auzit-o de prea multe ori si sa justific numele blog-ului meu si de ce suna asa stupid si de ce pentru mine are sens.
Banuiesc ca deja s-a prins toata lumea ca am o pasiune pentru minunatele fiinte, dar o sa zic si de ce:
Pentru ca 4 ani de zile am fost roscata, asa ca ele si pentru ca cine zice ca blondele se distreaza cel mai bine, nu a cunoscut o roscata; pentru ca cea mai draga persoana mie ma alinta asa; pentru ca demult o gargarita a cunoscut un gandacel; pentru ca sunt delicate; pentru ca zboara; si pentru ca de mai bine de un an o gargarita ma insoteste la fiecare pas.
Si pentru ca am un zambet care ma salveaza mereu, sunt vesela; si pentru ca oricum viata e prea scurta ca sa lasi o zi sa treaca fara sa zambesti...

Lovely days

M-am gandit mult timp cum sa incep sa scriu post-ul asta, si asta pentru ca nu vreau sa ma repet. Dar o sa incep tot cu o scuza ca nu am mai scris de ceva timp si cu un memo pentru mine sa scriu mai des. Ca sa ma intelegeti si sa nu spuneti ca aberez aiurea o sa descriu ultima saptamana si numarati voi orele de somn...

De luni am inceput o relatie frumoasa cu niste oameni minunati. Some lovely people, actualy. Consider ca sunt unele momente care iti schimba si iti contureaza viata pentru totdeauna. Eh, asta mi s-a intamplat mie luni. Am primit posibilitatea sa ma alatur unei agentii la care visez de cand am auzit eu de termenul PR si inca nu stiam exact cu ce se mananca, si am 3 luni in care sa demonstrez ce pot. Si iubesc absolut tot legat de locul ala, si cand ajung acasa abia astept sa se faca dimineata sa ajung iar acolo si cand vorbesc despre asta(chiar si acum) am un zambet tampit pe fata. Asa ca o sa trec mai departe.

In fiecare zi am fost acolo. Si cum nu exista zile perfecte, ale mele au fost stricate de proiectele de la facultate. Pentru ca nu am nicio placere in a le face, s-au adunat toate pe ultima suta de metri si mi-au mancat nervii si noptile, dar de luni o sa scap si de asta.
Si pe langa toate astea, va prezint si Madvert!sers, un frumos cerc de publicitate, organizat de cei de la masteratul de publicitate din Universitatea Bucuresti si in care imi tot bag eu nasul de vreo 3 saptamani.

Astea toate adunate, minus prea multe ore de somn rezulta intr-o saptamana obositoare...si foarte frumoasa.

Si acum programul de week-end:

Sub sloganul "Steal Your Fashion from the Finest Designers", a avut loc JAFF, Just Another Fashion Fair azi, incepand cu ora 12 la gradina OAR(stada pictor Arthur Verona). Din pacate nu am reusit sa ajung si regret groaznic, asa ca nu pot sa dau prea multe detalii, dar gasiti aici.

La ora 3, pe treptele de la TNB a avut loc Lecturi Urbane. Cam 50 de oameni am stat pe scari si am citit timp de o ora. O initiativa frumoasa si un eveniment la care planuiesc sa tot particip.

Mai multe pe orasulciteste.ro

Si pentru programul de seara am 2 variante

Evenimentul a fost reprogramat, din cauza vremii, asa ca azi de la ora 21 s-a intamplat ceva frumos foc in Parcul Carol. 5000 de cutiute mici pline cu lumina, muzica frumoasa, expozitii de fotografii. Eu mi-am ales o banca si m-am bucurat de atmosfera.

Si o "interactiune jucausa cu muzica", asa cum se descrie Alexander Barck

Si pentru ca maine e duminica si trebuie sa dormim mai mult, pe seara recomand o plimbare la Institutul Cultural Roman.

Si acum ma culc, si promit ca o sa scriu mai des despre lucrurile frumoase care se tot intampla.